Viata Sfantului Apostol si Evanghelist Luca (praznuit la 18 octombrie)



Cunoastem despre viata si activitatea misionara a Sfantului Evanghelist Luca din cele doua izvoare de credinta ale bisericii: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Doua din cartile ce alcatuiesc Canonul Biblic al Noului Testament sunt scrise de el, anume Evanghelia (a treia, numita dupa Luca) si Faptele Apostolilor.

Nascut in Antiohia Siriei, in sanul unei familii instarite, singurul de alt neam decat cel evreiesc dintre apostolii din vremea propovaduirii Mantuitorului, Sfantul Luca a primit o educatie aleasa, invatand mestesugul vindecarii trupului de la doctorii vremii, dar si arta zugravirii (pictura). Vorbea egipteana si greaca, avand cunostinte temeinice despre filosofie si religie, fiind atras de cultura si limba evreiasca. Ca urmare, merge la Ierusalim in vremea cand Domnul nostru Iisus Hristos invata Cuvantul cel Mantuitor de suflete.

Desi nu este unul dintre Apostolii directi ai Mantuitorului (cei doisprezece), el este numarat in randul celor 70 (sau 72, dupa unele traduceri ale Evangheliei dupa Luca), care au fost trimisi sa vesteasca venirea Domnului prin cetati in cete de cate doi:

“Dupa aceea Domnul a mai randuit alti saptezeci de ucenici, si i-a trimis doi cate doi inaintea Lui, in toate cetatile si in toate locurile, pe unde avea sa treaca El. Si le -a zis: „Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau. Duceti-va; iata, va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor. Sa nu luati cu voi nici punga, nici traista, nici incaltaminte, si sa nu intrebati pe nimeni de sanatate pe drum. In orice casa veti intra, sa ziceti intai: „Pacea sa fie peste casa aceasta!” Si daca va fi acolo un fiu al pacii, pacea voastra va ramanea peste el; altminteri ea se va intoarce la voi. Sa ramaneti in casa aceea, si sa mancati si sa beti ce vi se va da; caci vrednic este lucratorul de plata sa. Sa nu umblati din casa in casa. In oricare cetate veti intra si unde va vor primi oamenii, sa mancati ce vi se va pune inainte; sa vindecati pe bolnavii care vor fi acolo si sa le ziceti: „Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” Luca 10,1-9

El este acela care s-a invrednicit a-L vedea pe Hristos inviat pe drumul catre Emaus, pe cale, alaturi de Cleopa si a fost mangaiat de Domnul cu cuvinte de talcuire a Sfintelor Scripturi. Mai apoi, cunoscandu-L la “frangerea painii”, s-a intors in Ierusalim zicand: «Au nu ardea inima in noi, cand ne graia pe cale, talcuindu-ne scripturile?» Luca 24,32

Sfantul Luca este acela care il insoteste pe Sfantul Apostol Pavel in calatoriile misionare, fiindu-i alaturi acestuia in ultima parte a vietii si martor al martiriului de la Roma in anul 67. Atat de mare era dragostea sa pentru Hristos si pentru Evanghelie, incat Sfantul Pavel il numeste “iubitul doctor”, cand il aminteste in epistolele sale:«va saluta si Luca iubitul doctor», (Colos. 4, 14), iar altadata, scriind din inchisoare si pomenind de greutatile pe care le are de indurat, spune: «ca numai Luca singur este cu mine». (2 Timotei 4, 10).

Dupa despartirea de Sfantul Apostol Pavel, Sfantul Evanghelist Luca merge singur la propovaduire in Egipt si mai ales in Beotia (regiune din Grecia de azi), unde organizeaza si viata bisericeasca. A primit cununa de martir la varsta inaintata de 84 de ani, fiind spanzurat de un maslin.

De la Sfantul Apostol si Evanghelist Luca ne-a ramas Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Sfant in brate si obiceiul de a zugravi sfintii in icoane. Aflam din Sfanta Traditie ca Sfantul Luca ar fi pictat doua icoane ale Maicii Domnului si s-a dus la aceasta ca sa o intrebe care ii place mai mult. Sfanta Fecioara a binecuvantat icoanele acelea zicand: «Darui Celui ce s-a nascut din mine si al meu, sa fie cu icoanele acestea». Tot el a pictat si pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel imbratisati si de atunci cinstirea Sfintelor Icoane s-a raspandit in intreaga lume crestina.


Troparul: “Apostole Sfinte si Evavangheliste Luca roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de gresale sufletelor noastre!”

Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi, Amin!